Flori de mac

În frunza de cucută amară îmi fluier bucuriile-şi-o neînţeleasă teamă de moarte mă pătrunde, cum vă privesc pe malul mării de secară, flori de mac. Aş vrea să vă cuprind, că, nu ştiu cum, petalele ce le purtaţi îmi par urzite din spuma roşie a unui cald şi-nflăcărat amurg de vară. Aş vrea să vă culeg în braţe feciorelnicul avant, dar vi-e atât de fragedă podoabă, că nu-ndrăznesc, o, nici la pieptul gândurilor mele să vă strâng. Şi-as vrea să vă strivesc, că sunteţi roşii, roşii cum nu au putut să fie pe pământ decât aprinşii, mari stropi de sânge ce-au căzut pe stânci şi pe nisip în Ghetsemani de pe fruntea lui Iisus, când s-a-ngrozit de moarte.

Înapoi
POEZIICĂUTARE