De prea mult aur crapş boabele de grâu. Ici-colo stropi de mac şi-n lan o fată cu gene lungi ca spicele de orz. Ea strânge cu privirea snopii de senin al cerului şi cântă. Eu zac în umbra unor maci, fără dorinţi, fără mustrări, fără căinţi şi fără-ndemnuri, numai trup şi numai lut. Ea cântă şi eu ascult. Pe buzele ei calde mi se naşte sufletul.