Pe spate ne-am întins în iarbă: tu şi eu. Văzduh topit ca ceara-n arşiţa de soare curgea de-a lungul peste mirişti ca un râu. Tăcere apăsătoare stăpânea pământul şi-o întrebare mi-a căzut în suflet până-n fund. N-avea să-mi spună nimic pământul? Tot pământu-acesta neindurător de larg şi-ucigător de mut, nimic? Ca să-l aud mai bine mi-am lipit de glii urechea - indoielnic şi supus - şi pe sub glii ţi-am auzit a inimei bătaie zgomotoasă. Pământul răspundea.