Cu chiotele-ţi de lumina şi cu-adâncul ochilor de mare, cu urmele în lut ce ţi le lasă nenumăratele fecioare cutremurate-n clipa asta de-un dor pe minunatul tau pământ, te chem: vino, Lume, vin'. Adie-mi în urechile ganguritul de izvoare, la cari în miez de noapte nevăzuti de nimeni strugurii desprinşi de viţe ţi s-adună să-şi umple boabele de must, şi-apoi-cu dărnicia ta de moarte vino, Lume, vin'. Şi răcoreste-mi fruntea-nfierbântată ca nisipul dogorat pe care calcă-ncet, încet prin pustie un profet.