La orizont-departe-fulgere fără glas zvâcnesc din când în cand ca nişte lungi picioare de păianjen-smulse din trupul care le purta. Dogoare. Pământu-ntreg e numai lan de grâu şi cantec de lăcuste. În soare spicele îşi âin la sân grăunţele ca nişte prunci ce sug. Iar timpul îşi întinde leneş clipele şi aţipeşte între flori de mac. La ureche-i ţârâie un greier.