Când se-ntoarce Făt-Frumos, biciul Domnului Hristos? L-ați văzut trecând prin noapte cu cămașă albă-n spate? L-ați văzut pe drum în jos, sub cer cenușiu, pufos? Pe la școala de cătane, unde-s nopțile amare?… La Izvorul Muntelui, la groapa Părintelui, unde toate câte-au fost iar-au căpătat un rost?… Când se-ntoarce Făt-Frumos? L-a ucis un domn câinos la o margine de drum într-al ceții nopții fum? Făt-Frumos, când te-ntorci ca să-i vezi pe-acești netoți, ca să vezi boarfe cornute cum ne pun semne de iude? Căpitane, când te-ntorci, ca să vezi a tale oști răstignite la Aiud, jos, în beciul fără fund?… Ca să vezi oștile tale, tinere, cu viața-n cale, răstignite la Pitești de sălbatici nefirești? Ce e românesc nu piere, însă geme de durere. Am fost staul Domnului, suntem coada iadului. Doar masoni și securiști… Căpitane, vino-aici ca să vezi cum ară naiba țara strânsă-n gard cu șaiba. De la Tâncăbești din vale ieși în noapte pe cărare să vezi țara dumitale cum se tânguie de jale. Și de jale, și de dor, că s-a dus al ei fecior. De jale și chinuri grele c-o mușcă năpârce rele. C-o mușcă până la os… "Când se-ntoarce Făt-Frumos?", tot suspină din băiere. "Când s-a da el jos din stele?" Vino iară, Făt Frumos, din albastrul lăcrămos, ca să-nveți băieți și fete să doinească pe-ndelete. Ca să-nveți prunci și bătrâni rânduiala din străbuni. Ca să-nveți om și muiere că ce-i din Hristos nu piere. Vino iară, Făt-Frumos, bici al Domnului Hristos! Ca să biruim în cer, ca tine, făcuți din fier.