Tinerețe, un`te duci, îmbrăcată-n foi de nuci? La Aiud și la Pitești, la Gherla și București… C-au ieșit iude în cale, ca să-mi puie lungi zăbale, ca să-mi puie zeghe grele și să mă înnoade-n ele… Tinerețe, unde pleci, învelită-n frunze verzi? Plec pe-un munte de calvar, la o piatră de hotar, unde moartea o zărești îngrozită la ferești, că de-atâta chin și jele, moartea moare la zăbrele. Tinerețe, un`te pierzi, îmbrăcată-n cămeși verzi? Nu mă pierd, că mă înviu. Dau un sac pe care-l știu de țărână tot, de lut, și capăt veșnic ținut. Capăt straie de lumină și iertare de-orice vină.