Pe valea Streiului, la umbra teiului, șade în munte un moț vestit. El ne privește și tânguiește toate durerile ce ne-au urnit. Fără de faimă, cu-a morții haină, el se preface în cer trecut. Dar printre flori și lumânări, în chip de taină, pășește mut. La umbra teiului se roagă Domnului ca să ne ierte câte-am făcut. Iară mulțimea sărută tina și mulțumește pentru sărut, că urma Sfântului dă foc pământului și face sufletul ca la-nceput. Pe valea Streiului, la umbra teiului, plânge românul tot ce-a făcut.