Tot împletind cununi de spini, și flori de gând, și flori de ceară călugărul zicea plângând în mintea sa a mia oară: "O, Doamne, nu lăsa în mine nimic din ceea ce-o să piară!" Treceau prin mintea sa străinii, ai tinereții ani nebuni… "O, Doamne, eu îmi merit spinii și-aș merita să mor acum!" Așa spunea bătrânul bun… "Aș merita ca niciodată Tu fața să nu mi-o arăți! Aș merita cu mii de suliți Tu să mă-mpungi și să mă cerți! Iar Tu mă ierți!…" "Cum îmi mai dărui clipa asta și bucuria după plâns și toat-această Mare Pace care-mi mângâie părul nins… când știi că și eu Te-am ucis?!" Așa zicea bătrânul cela, plutind în liniștea de seară și tot gândindu-se așa la faptele de-odinioară își împletea cununi de spini, și flori de gând, și flori de ceară.