Când o să vină gara în care trebuie să cobor să nu spuneți nimănui c-am vrut cândva să mor. Să mă puneți într-o pătură uşoară şi subțire şi să mă duceți unde să nu mă găsească nime’. Pe râpa unui munte, pe marginea unui pârău, pe care să-l ascult cum aş asculta destinul meu. Să-mi fie somnul lin, cu Domnul aproape, cuprins de rugăciuni din şoapte de ape. Când o să vină gara în care trebuie să cobor să mă-nveliți într-un țol uşor, să-mi săpați groapa într-un loc pustiu şi să mă puneți în ea fără sicriu. Să nu-mi puneți la cap nici cruce, nici piatră, să-mi lăsați doar la gât crucea mea dreaptă. Dacă vreți să mă găsiți, mă veți găsi într-un vers. Dacă mă veți citi, deja m-ați înțeles… Când o să vină gara în care va trebui să rămân să nu-mi scrieți la cap nici nume, nici suspin, să chemați doar un preot cu cartea şi fratele ca să mă dezlege de toate păcatele.