Nopțile se întind tot mai grav pe pământ, se clatină convoiul toamnei spre mormânt, spre frig, spre întuneric, spre durere, parcă uitând că va fi Înviere… Așa cum din sămânță izbucnește o viață nouă ne vom înălța și noi din propriile noastre oase! Așa cum pentru Iubirea cea Adevărată trebuie să renunți la toate iubirile joase… Ar trebui să am mai mult curaj și mai mult optimism. Ar trebui să-mi fie frică să nu-L dezamăgesc pe Hrist… Înaintez prin culorile toamnei cu acest cântec trist. Toți se feresc de mine, pentru că am fost declarat "nazist".