Mistică Roză
Mistică Roză, Floare a Înălțimilor,
Măicuţa Domnului, Leagăn suspinelor,
unde ești tu lumina Duhului
ne învelește asemenea soarelui.
Unde eşti tu, Crinul Ascuns,
e și sărutul Celui de Sus.
Unde eşti tu, Măicuța Domnului,
Îngerul trece prin apele somnului.
Unde eşti tu, Minunată Crăiasă,
toată nevoia noastră ne lasă.
Vino la noi, Regină a Stelelor,
și ne dezleagă din lanţul relelor.
Șterge-ne minţile de apa lacrimilor
și ne ridică peste muntele patimilor.
Vino la noi, Măicuța Domnului,
și ne dă viaţă din Fiul Omului.
Înapoi