Când o să vină seara și umbrele s-or duce să-și plângă-n taină toamna și moartea prin livezi, tu o să vezi durerea și rănile din cruce, scuiparea și lovirea, tu toate-o să le vezi… Și o să vezi cum trece prin fața ta Lovitul cu pași de neputință, zdrobit sub răstigniri… Și o să simți cum totul se-ntoarce-n izbăvire dacă alungi lumescul și-ncepi în El să speri. Când o să vină toamna și umbrele s-or duce ca să își plângă seara și moartea prin livezi tu o să pleci spre Athos ducând în spate-o cruce și-o să mă vezi pe punte: bărbos, cu ochii verzi, cu părul alb, dar tânăr, prelung, dar plin de viață, te voi privi atuncea cu ochii cei mai calzi, te voi primi în suflet să treci cu mine marea aceasta smintitoare și-n Cer să te înalți. Și poți să știi de-acuma că nu există capăt că totu-i o încercare prin care poți să treci dacă renunți la tine, la poftele-ți deșarte, la gândurile goale venind din umbre reci.