În durerea vieții, ca într-un ospiciu, cercetăm cu frică norii de siliciu, să vedem din vreme dacă-n veacul rău va deschide-n Ceruri Domnul Semnul Său. Îl va face astăzi? Îl va face mâine? Se adună neaua, moale ca o pâine, se adună neaua, împletind pe jos un covor de Stareț Domnului Hristos. Va striga din Ceruri, cu durere mare, Trâmbița temută cu înfiorare? Va întoarce viața, năruind-o-n Sus, cu Mânie Sfântă, Blândul Domn Iisus? Astăzi… poate mâine… poate înc-un drum, dar suntem acolo unde-i scris să fim.