Amorul unei marmure

Oştirile-i alungă în spaimă îngheţată, Cu sufletu-n ruină, un rege-asirian, Cum stâncelor aruncă durerea-i înspumată Gemândul uragan. De ce nu sunt un rege să sfarm cu-a mea durere, De ce nu sunt Satana, de ce nu-s Dumnezeu, Să fac să rump-o lume ce sfâşie-n tăcere Zdrobit sufletul meu. Un leu pustiei rage turbarea lui fugindă, Un ocean se-mbată pe-al vânturilor joc, Şi norii-şi spun în tunet durerea lor mugindă, Gândirile de foc. Eu singur n-am cui spune cumplita mea durere, Eu singur n-am cui spune nebunul meu amor, Căci mie mi-a dat soarta amara mângâiere O piatră să ador. Murindului speranţa, turbării răzbunarea, Profetului blestemul, credinţei Dumnezeu, La sinucid o umbră ce-i sperie desperarea, Nimic, nimica eu. Nimica, doar icoana-ţi, care mă învenină, Nimic, doar suvenirea surâsului tău lin, https://Versuri.ro/w/zky1 Nimic decât o rază din faţa ta senină, Din ochiul tău senin. Şi te iubesc, copilă, cum repedea junie Iubeşte-n ochi de flacări al zilelor noroc, Iubesc precum iubeşte pe-o albă vijelie Un ocean de foc. Din ochi de-ar soarbe geniu slăbita mea privire, De-ar tremura la sânu-mi gingaşul tău mijloc, Ai pune pe-a mea frunte în vise de mărire Un diadem de foc. Şi-aş pune soarta lumii pe buza-ţi purpurie, Aş pune lege lumii râzândul tău delir, Aş face al tău zâmbet un secol de orgie, Şi lacrimile-ţi mir. Căci te iubesc, copilă, ca zeul nemurirea, Ca preotul altarul, ca spaima un azil; Ca sceptrul mâna blândă, ca vulturul mărirea, Ca visul pe-un copil. Şi pasu-n urma-ţi zboară c-o tainică mânie, Ca un smintit ce cată cu ochiu-ngălbenit, Cu fruntea-nvineţită, cu faţa cenuşie Icoana ce-a iubit.

Înapoi
POEȚI CĂUTARE