Iubești scumpa mea frumoasă Ghirlăndioara de-albe flori, Ce-ncunună grațioasă Buclele-mi ce-n vânturi zbor? Nu, nu! Nu, nu! Ce vrei dară, dragă, tu? Poate roza cea tăcută Care dulce se sărută Cu fluturii râzători? Ba nu, nu: cununa-n laur, Cinsă-n aur, aur, aur, Atunci este un tezaur: Asta vreu, Dragul meu! Iubești, dulce drăgulină, Doina mea de tainic dor Ca pe lira mea suspină Dulce, blând, încetișor? Nu, nu! Nu, nu! Ce vrei dară, dragă, tu? Poate cântul de-armonie Care Eol îl adie Printre frunze, printre flori? Ah! Când aurul suspină În punguța plină, plină, C-o cântare metalină! Asta vreu, Dragul meu! Iubești poate pe Selene, Ca o candelă lucind, Când cu pasu-i lin, alene Se preumblă surâzând? Nu, nu! Nu, nu! Ce vrei dară, dragă, tu? Iubești poate alba zare Ce-o săgeată mândrul soare Peste câmpul înflorind? Ah! Când aurul dulce sună În punguța mea nebună Nu-mi mai trebe alba lună! Asta vreu, Dragul meu! Iubești patria-ți măreață Ce de glorii duce dor, Când în palida ei față Se deseamnă-un viitor? Nu, nu! Nu, nu! Ce vrei dară, dragă, tu? Poate visul mare, mare De mărire, răzbunare, Ce-l visează-a ei popor? Când în loc de glorii, laur, Mi-ar da aur, aur, aur, Atunci fi-mi-ar un tezaur! Asta vreu, Dragul meu!