De-oi adormi curînd În noaptea uitării, Să mă duceți tăcînd La marginea mării. Nu voi sicriu bogat, Făclie și flamuri, Ci-mi împletiți un pat Din tinere ramuri. Să-mi fie somnul lin Și codrul aproape, Luceasc-un cer senin Pe-adîncile ape, Care-n dureri adînci Se nalță la maluri, S-ar atîrna de stînci Cu brațe de valuri, Se nalță, dar recad Și murmură-ntr-una, Cînd pe păduri de brad Alunecă luna. Și nime-n urma mea Nu-mi plîngă la creștet, Doar moartea glas să dea Frunzișului veșted. Să treacă lin prin vînt Atotștiutoarea, Deasupră-mi teiul sfînt Să-și scuture floarea. Cum n-oi mai fi pribeag De-atunci înainte, M-or troieni cu drag Aduceri aminte, Ce n-or ști că privesc O lume de patemi, Pe cînd liane cresc Pe singurătate-mi.