Vino-n codru la izvorul Care tremură pe prund, Unde prispa cea de brazde Crengi plecate o ascund. Si în brațele-mi întinse Să alergi, pe piept să-mi cazi, Să-ti desprind din creștet vălul, Să-l ridic de pe obraz. Pe genunchii mei ședea-vei, Vom fi singuri-singurei, Iar în păr înfiorate Or să-ți cadă flori de tei. Fruntea albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsând pradă gurii mele Ale tale buze dulci. Vom visa un vis ferice, Ingâna-ne-vor c-un cânt Singuratice izvoare, Blânda batere de vânt; Adormind de armonia Codrului bătut de gînduri, Flori de tei deasupra noastră Or să cadă rânduri-rânduri.