La Quadrat
Înger în patru colțuri, o stea cu barbă lungă,
Cine-a știut vrodată că tot ce eu iubeam
E-un dramaturg puternic, dar fără bani în pungă,
Un paralelogram?
E-un om a cărui visuri la bere tot țintează,
Ce se consumă-n asuri și joacă la hazard,
Un om, dorința cărui e pe biliard să șază,
Să doarmă pe biliard.
Adeseori în noapte văd umbra lui fatală,
În mână cu o halbă, în gură c-un cârnat,
În buzunări cu chifle și subsuori o oală
Și râde... până-i beat.
Visarea sa un șnițel, gândirea sa o bere,
Să bea etern, acesta e visul său ciudat
Și-odată auzi-vom că-n cruda sa durere
În bere s-a-necat.
Înapoi