Se bate miezul nopții în clopotul de-aramă, Și somnul, vameș vieții, nu vrea să-mi ieie vamă. Pe căi bătute-adesea vrea mintea să mă poarte, S-asamăn între-olaltă viață și cu moarte; Ci cumpăna gândirii-mi și azi nu se mai schimbă, Căci între amândouă stă neclintita limbă.