Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume, De să minunează-n toate părț de lume! Că prin toate ceriuri tu dai cuviință, Sugarii din brațe ț-cântă cu credință, Când vii să cerci iadul, să legi pre vrăjmașul, Să-i culegi dobânda, să-i răstorni sălașul. Văz că-i făcut ceriul de mânule tale, Cu toată podoaba, și-i pornit cu cale. Ai tocmit și luna să crească, să scază, Să-ș ia de la soare lucoare din rază. Stele luminate ce lucesc pre noapte, De dau cuviință, tu le-ai urzât toate. Ce poate fi omul de-l aduci aminte, De cerci pentru dânsul folos înainte? Sau fiiu-său doară, ce ți-i cu credință, De grijești de dânsul și-i faci socotință? Puțân nu de-atocma cu îngeri în slavă, I-a-ntrece cu cinstea fără de zăbavă. Mare cuviință i-ai dat și cunună Să dea-nvățătură cu tocmală bună. L-ai pusu-l mai mare, toate să-l asculte, Câte sunt pre lume cuvânt să nu-i mute. Și i-ai supus toate supt a lui picioare, Oile și boii, și tot de supt soare, Dobitoc sălbatec de câmp și de luncă, Jigănii sirepe, ce strică ș-apucă, Pasările toate, ce sunt zburătoare De vânt și de apă ce-s înotătoare, Pre chiții cei mare, pre tot feli de pește, Și-n tot ce-i în mare el oblăduiește. Doamne, Domnul nostru, cum ț-ai făcut nume, De să minunează-n toate părț de lume!