De voi fi fost cândva ciorchine, Sunt azi o boabă stoarsă-n teasc. În flămânzenia din mine Turnați o zeamă și rănasc. Îmi pipăi trupul cum se stinge, Un borș cu știr l-ar încălzi, Un fir de iarbă de-aș atinge Fulgerător aș înverzi. Lăsați-mi brațul de fantomă Să rupă de pe crengi un măr, Mușcând, m-ar umple de aromă Și-aș mai trăi în adevăr. În țara turmelor și-a pâinii Eu zac pe lingură și blid, Lăsați-mă s-acin cu câinii Ori să cerșesc pe lângă zid. O, Milostivule, Tu care Din doi ciortani și cinci colaci Făcuși un munte de mâncare Să saturi gloate de săraci, Repetă, bunule, minunea Și ospătează mii de guri, Iar mie ascultă-mi rugăciunea: Dă-mi doar un coș cu firmituri!