De voi fi fost cândva ciorchine, Sunt azi o boală stoarsă-n teasc. În flămânzenia din mine Turnați o zeamă și rănasc. Îmi pipăi trupul cum se stinge, Un borș cu știr l-ar încălzi, Un fir de iarbă de-aș atinge Fulgerător aș înverzi. Lăsați-mi brațul de fantomă Să rupă de pe crengi un măr, Mușcând, m-ar umple de aromă Și-aș mai trăi în adevăr. În țara turmelor și-a pâinii Visez o mână de ciuperci… Lăsați-mă în rând cu câinii La raiul unui blid de terci. O, Milostivule, Tu Care Cu doi ciortani și cinci colaci Făcuși un munte de mâncare Și saturași pe cei săraci, Repetă, Bunule, minunea Și-ndestulează mii de guri, Iar mie-ascultă-mi rugăciunea: Dă-mi doar un coș cu firmituri.