Aici pământul s-a-ngustat de-o şchioapă Iar timpul, scos din lume, e pustiu. Eu sunt cel care s-a trezit în groapă Şi nu-şi aduce-aminte c-a fost viu. Pe frescă plăsmuirilor din viaţă Un braţ nemilostiv a dat cu var, Nici foame, nici colori nu-mi trec prin faţă, Doar alb păienjenit şi mortuar. O zi se scurge lungă cât o mie, Dar zece mii s-au scurs că un minut. Sunt abur ce se pierde-n veşnicie Şi cad ţărână-n golul absolut. Viteze suflet, meşter pe ruine, Ce-a mai rămas din tot ce-ai făurit? Mai scump e un scaete decât mine Şi-atât sunt viu cât pipăi c-am murit.