Cerşea la colţ un slăbănog în zdrenţe, slut şi fără dinţi neguţătorul de arginţi gândi, zãrindu-l pe milog: Eu nu dau mila mea obol acestui trântor de prisos şi-ntoarse rânjetu-i câinos rãmasului cu mâna-n gol. Trecu maestrul glorios al farmecului triumfal cu spiritul în ideal şi-a zis vãzând pe zdrenţuros: E-atât de slut şi mã-nspãimânt eu, magul purei frumuseţi! şi-ntoarse recele dispreţ rãmasului cu mâna-n vânt. Trecu predicatorul sfânt grãbindu-se cãtre amvon vijelios ca un ciclon sã se dezlãnţuie-n cuvânt, s-aprindã mila din altar de soarta celui slãbãnog, dar ocoli pe-acest milog cu mâna-ntinsã în zadar. Târziu când noaptea cobora, sosi o umbrã ca-n icoane, pe mâini cu semne de piroane şi-o inimã ce sângera. Pe chipul ars de chin şi vai oftând îl sãrutã fierbinte cu veşnicie în cuvinte tu azi vei fi cu Mine-n Rai!