Stă pânza-ți diafană ca o rază Pe-un ram ce pe prăpastie se-nclină, Iar noaptea prinde-n ea o bură fină Pe care dimineața o perlează. Trăiești plutind în legănare lină Pe hăul ce sub tine surd vibrează; Când vraja tainei lui te-ncătușează, Îți torci un fir ca firul de lumină. Și te cobori în adâncimea vagă... Dar dorul ramului din nou te-avântă Pe firul tors din propria ta vlagă. Și fericită ești trăindu-ți visul, Insectă mică ce domini abisul Când noi, privindu-l numai, ne-nspăimântă.