Drumurile cu domoale întoarceri acasă, Asfinţit de soare pe lame de coasă, Prosternări de sălcii şi mesteacini, boare De azimă caldă scoasă din cuptoare, Aburit de inimi cântec tremurat, În urmă departe dealul însingurat, Seară că o rasă de călugăriţă înnegrind tăcut pe braţe de troiţă, Răsărit de stele, umbră de grădini, Suflet de crăiţe şi de rosmarin Şezi puţin pe culme să privim de sus Hornurile fumegând, după apus ; Fumul casei noastre-n marginea cealaltă E mai nalt şi face seară şi mai-naltă, E mai drept şi mai albastru şi mai clar — Parcă tămâiază stelele de jar.