Ti-aduci aminte vara cand tanarul noroc Ne parguia iubirea cu dogoriri de foc ? Rotunda nesfarsire de-azur ne-nfasura, Si albul fetii tale de dor se-mpurpura. Faptura ta cu linii curgand in mladieri Si cu miscari agale topite-n adieri Se profila armonic pe dulcile-aratari De dealuri ondulate in adancimi de zari. Te daruise firea cu farmec ne-ntrecut Si, buna ca pamantul din care ne-am nascut, Imprastiai in preajma un har nelamurit De roade parguite pe dealul insorit. Colina inflorita sub cerul straveziu, Visand in val de ceata subtire si-albastriu, Te-nvaluiam, frumoaso, ca-ntr-un fantastic fald In larga revarsare a sufletului cald. O boare racoroasa din umbra de molizi Mi te-a facut deodata frumosii ochi sa-nchizi Si-n falfairea clipei, adanc ai suspinat, - Pe gura ta, suspinul eu trist l-am sarutat. Si-n vara cand un soare fecund ne-nfasura Si inimile-n parga de dor le-nflacara, Ni-am presimtit ca-n ceata de toamna si-n pustiu Norocul nostru, scumpo, brumat de timpuriu.