Voi, şesuri nesfârşite sub ceruri largi de vara, Că ele liniştite şi luminând că ele, Pe-aici îmi înfloriră şi-aici se scuturară În mersul vremii, macii copilăriei mele. Şi-n pacea dogorită de-a verii-nvalvorare Ea zace-n infinitul nelămuririi sale. Purtând poveri de roade, trec carele greoaie Cu boi blajini dealungul prăfoaselor şosele Şi doina, care-n focul văzduhului se moaie, Îmi cade-n gând cu vremea copilăriei mele. Voi, şesuri dulci că lenea şi largi că nesfârşirea, Cu depărtări pe unde mirajele tresaltă, Şi sufletu-mi în care vi se răsfrânge firea L-aţi legănat cu râuri şi-amieze laolaltă. Eu nu cunosc revoltă cu zbateri de furtună, Simţirea-mi curge fără învolburări de valuri Cum ale voastre ape se-mpaca şi se-mbuna Cu lungă-mbratisare a celor două maluri. Şi-n sufletu-mi cu doruri învăpăiate, care Cuprind nemărginirea întinderilor voastre, Sunt visuri fără nume ce chiamă-n depărtare Ispititor ca fata Morgana-n zări albastre.