Natură, scump bijutier Al diademelor cereşti, Tu care veşnic şlefuieşti În cosmicul atelier, Primeşte-mă ca ucenic, În nopţi de taină să mă-nveţi Canonu-naltei frumuseţi Spre care vreau să mă ridic. Şi-aşa trudind la cizelat, În zori să cad în aşternut Ca un întors cosmonaut Cu praf de stele pe halat. Tu, care dăscăleşti artişti Şi-ţi iei la glorie părtaşi Vizionarii uriaşi În geniul cărora te mişti. Cuvinte dă-mi, să le-mpreun Ferbinţi de-ntâiul suflu viu, Dă-mi să le văd cât nu se scriu Şi să le-aud cât nu se spun. Din matca lumii să le chem Și-n duhul ei să le trimet În constelaţii de sonet Şi-n căi lactee de poem.