A venit și-aici Crăciunul
A venit și-aici Crăciunul
Să ne mângâie surghiunul.
Cade albă nea
Peste viața mea
Peste suflet ninge
Cade albă nea
Peste viața mea
Care-aici se stinge.
Tremură albastre stele
Peste dorurile mele.
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Pâlpâiri de stele
Dumnezeu de sus
În inimi ne-a pus
Numai lacrimi grele.
Maica Domnului Curată
Ad’o veste minunată.
Înflorește-n prag
Zâmbetul Tău drag
Ca o zi cu soare
Zâmbetul Tău drag
Îl așteaptă-n prag,
Cei din închisoare.
Steaua prinde să lucească
Peste ieslea-Împărătească.
Și din nou trei magi
Varsă din desagi
Aur și tămâie
Îngerii de sus
Magilor le-au pus
Cerul sub călcâie.
Lumea-n cântec se deșteaptă
Pe Mesia Îl așteaptă.
Zâmbete cerești
Intră pe ferești
Vin în orice casă
Și în orice gând
Arde tremurând
Câte-o stea sfioasă.
Numai temnița posacă
A’mpietrit sub promoroacă.
Stăm în beznă grea
Pentru noi nu-i stea
Cerul nu se-aprinde
Pentru osândiți
Îngerii grăbiți
Nu aduc colinde.
Peste fericiri apuse,
Tinde mila Ta Iisuse.
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori,
Să le-aduci lumină
Cei din închisori
Te așteaptă-n zori
Pieptul lor suspină.
O Iisuse Împărate,
Iartă lacrimi și păcate.
Vin să-nchizi ușor
Rănile ce dor,
Visul ni-l descuie
Noi Te-om aștepta,
Căci pe crucea Ta
Stăm bătuți în cuie.
Înapoi