Am fost cândva o cetină-amândoi Şi amândoi un singur conifer. Ne-au frânt vântoase, grindine şi ploi. Azi alte crengi cresc dincolo de noi, Dar rădăcina ne-a rămas în cer. Sau poate-n miezu-aceleiaşi făpturi, O stiucă-am fost într-un ocean amar. Un val ne-a spart de colţii stâncii, duri, Dar lacrima ţâşnită sub spărturi Ne-a reunit într-un mărgăritar.