Când toate-s numai uscăciune, de unde-atâtea frăgezimi? Cum poate lacrima s-adune în noi lumini şi adâncimi? Cum poate plânsul să ne împle de floare proaspătă şi cum un cui în mâini, un spin pe tâmple pot pune-n noi atât parfum? Când toate-s numai uscăciune, de unde-atâtea învieri? Cum pot pădurile să sune peste ruini, peste căderi? Cum pot în piept să se deştepte mormintele de ieri şi cum din moarte pot să urce trepte, pe care nu le ştim acum?