Eşti Doamne bun, eu pământean şi rău Şi-n dragoste nu-ţi semăn, nici în milă. Dar, după răni, sunt chip din chipul Tău de păr dospit din cer nu din argilă. Nu ţi-am râvnit nici razele subţiri, Nici tălpile străpunse de piroane. Dar Tu mă faci părtaş în răstigniri şi-ţi tot îngân osânda din icoane. Sfinţit pe cruci pe care nu m-am vrut şi de-nvieri pe care nu le-aş cere, nu ştiu: Tu te cobori la mine-n lut sau eu mă urc spre raiul Tău bând fiere? Cu necerșita slavă mă încarci şi-n cuie, când sfinţenia mă frânge, oftând mă uit la rănile-mi prea largi şi-ţi cresc alături, sânge lângă sânge.