Eu, suflete-am murit cu tine într-o mansardă anodină, în care Werther nu mai vine, Mimi Pinson nu mai suspină. Nu ştiu dacă-ntr-un burg îmi este mansarda mortii anonime sau de-am murit pe crengi celeste la o secretă înăltime. Poate-am murit în altă eră, în ora ultimei mansarde, pe-o ultimă lavalieră şi pe-o ghitară fără coarde. Nici o Mimi Pinson boemă, nici un alt Werther nu mai moare ca mine-n taina mea supremă, la altitudini mai amare. Eu am murit pe crengi celeste, pe-aproape de Casiopeea, dar nu mai ştiu în ce poveste, nici unde-o fi mansarda-aceea ...