Căzut din naltele-i rotiri în bălării şi-n mătrăgună, mai poartă încă-n răni furtună şi-n ochii morţi, nemărginiri. Şi-acum, flămânde mişunări, în gunoiştea unde zace curg furnicarele vorace să-i sugă hoitu' beat de zări. Din noaptea lumii, din afund, au năvălit cotropitoare şi-n leşul încă plin de soare cu negre forfote pătrund. Tot mai lihnite-n foamea lor vin muşuroaiele să-l prade, spurcând, pe-aripile schiloade, văzduhul ultimului zbor. Şi cum tot stârvul l-au umplut, din ochii uzi de slavă pură întreg azurul parcă-l fură şi-l cară-n bezna lor, în lut...