Pulpana vechii redingote atârnă doliu în cuier. Din vraful prăfuit de note romanţele-au fugit în cer. Vioara n-are ce mai spune în negrul ei cosciug modest. Arcuşul s-a surpat pe strune cu despletiri de tragic gest. În colţ, pe harfa lui de raze, păianjenul a pus un punct plecării fără flori şi fraze a lăutarului defunct. Şi-n urmă, printre gioarse goale, nu ştii ce-a plâns: un cântec mut, lumina ca o coardă moale sau veacul fără de-nceput.