Prin somn auzi cum frunze mari se scoală şi-ţi cresc pe umeri ca pe crengi de foc. E ceasul când, zvâcnind în noaptea goală, mai sus de ramuri tainele se coc. Se-ntind pe lume drumuri de miresme, nu pentru paşi, ci poate pentru sfinţi. E ceasul când răsar catapetesme, la capătul potecilor fierbinţi. Hai, rupe-ţi lanţul, smulge-te parâmii, şi, inimă, să mergem amândoi. E ceasul când foşnesc în cer salcâmii şi când miroase luna a trifoi.