Nu vreau victorii de pomană, nici zâmbetul cules uşor. Prea lesne zvântă orice rană uscând şi plânsul roditor. Las altora belşugul cinei și bucuria, gras ospăț. Îmi stau atât de bine spinii, de care-i greu să mă dezvăt. Şi mirt las altora şi laur şi-mi cer doar prânzul meu sărac, când ştiu un măr rotund de aur din orice lacrimă să-mi fac. Şi-n timp ce beau nectar din cana unde otet îmi pun ceilalţi, veghez să nu se-nchidă rana din care cresc cocori înalti.