Pe-aici se pleacă ramuri
Pe-aici se pleacă ramuri să te doară,
cum umerii se pleacă pe-amintiri.
Cândva, parc-ai murit în altă ţară
şi-acum parcă te-ntorci de nicăiri.
Şopteşte-o frunză, alta îi răspunde,
alături alta sângeră puţin.
Cândva, parc-ai murit şi nu ştii unde
şi vii acum uşor ca un suspin.
Răniţi, ca nişte păsări albe, crinii
se-mpiedică în grele aripi lungi...
Parc-ai murit, dar paşii tăi, străinii,
te-ntorc din lumi unde n-a fost s-ajungi.
Şi cum pluteşti prin foşnetul luminii
uşori ţi-s paşii, numai ochii-s grei...
Şi nu ştii: duci pe tâmple mărăcinii
sau razele ce seamănă cu ei.
Înapoi