Frunți şi coifuri câte-avui le-am uitat în cer, pe creste. Veacul meu şi umbra lui s-au făcut de mult poveste. În zadar de voi mă rog, umeri frânți şi aripi ciunge. Ţie, suflete olog, nici o cârjă nu-ti ajunge. Chiar rădvan cu caste roți, încrustat cu diamante, de ti-aş da, tot nu mai poți să mai urci spre piscuri boante. Na-ți cămaşa mea de prinț, găurită-n lunga trântă. Eu o scuip şi-o rup în dinti, tu sărută-i zdreanța sfântă. Mi-au sfințit-o stele reci, mi-am spurcat-o-n răni şi-n fiere. Pe de-a-ntregu-s numai teci purtând cioturi de hangere. Lumea mea, de ce mă-ngropi sub cenuşa ta fierbinte? Duc sub pleoapă luna-n plopi şi vreo şapte-opt morminte.