Zid crâncen, nu te frângi în rugăciuni, ca mâinile când lanţul le supune? Nu urcă-n tine vaiete să tune? Nu-ţi fierbe piatra geamăt şi furtuni? Cum nu te spinteci, cum nu te despici, cutremurat de lacrimi subterane? Cum din granit nu-ţi picură broboane de sânge, când pe sânge te ridici? Dar, dacă nu te surpă, zid vrăjmaş, nici vaiete, nici gemete, nici sânge, la miezul nopţii, visul te străpunge şi evadează umbre fără paşi.