Adesea viaţa noastră-ascunde, într-un biet colţ de paradis, nicicând sosite, de niciunde, scrisori ce nu ni s-au trimis. Nu ştim ce-am vrea pe foi să fie, ce cânt de dragoste nescris, dar mâna care nu ne scrie o legănăm mereu în vis. Şi frazele ce n-or să vină mai scumpe-n aşteptare ni-s, şi umbra ce n-a scris lumină în piept ni-i floare de cais. Şi-aşa tot stăm în uşi deschise, pândind c-un dor nicicând ucis scrisori de-a pururi netrimise de mâinile ce nu ne-au scris.