Si mâine iar va fi măcel pe lumea asta de păcate, şi-om sta cu feţele-ncruntate şi dumneata şi eu şi el. Şi flori şi stele vom uita şi toate ne-or părea duşmane şi-om trece crânceni pe chesoane şi el şi eu şi dumneata ... Şi poate-ntr-un crepuscul greu, când vom lăsa în urmă zgură, ne-om prăbuşi, sătui de ură, şi dumneata şi el şi eu. Apoi, zâmbind peste oţel, vor fi iar stele, flori şi pace, şi noi miresme ne vom face şi dumneata şi eu şi el.