Din fân clădindu-ţi scăfârlie, din paie ciot de trup sărac surtuc ţi-au pus şi pălărie şi te-au proptit într-un arac. Scoţi scurtături de lemn din mâneci, şi cu-n ciomag spre cerul clar pe valuri negre parcă luneci, momâie zdrenţuită-n par. Fug ciorile şi fug brabeţii de flendura din arături ... Dar sus, pe bolta dimineţii, purtând pe aripi aştri puri, ereţii cercuri largi îşi taie şi, tot mai sus, în aur pier când mogâldeaţa ta de paie ridică bâta către cer.