Ca să cânt tămîioşii tăi ani, Tinereţea mea, Tinereţe, mi-ar trebui fluvii semeţe şi munţi, şi vulcani. Şi praştii mi-ar trebui, şi sâneţe, şi herghelii de cârlani, şi grindini prin crengi pădureţe, şi râpi prăvălind bolovani, ca să te cânt, Tinereţe, ca să cânt tămâioşii tăi ani. Ca să-ţi cânt răzvrătirile sfinte şi roşii, sălbaticii cerbi, mi-ar trebui vântul fierbinte prin marile stepelor ierbi, şi vieţile fără morminte, şi tunetul fără cuvinte, cu care ştiuseşi să fierbi, smulgând tot ce-ţi sta înainte, Tinereţe fierbinte, Tinereţe cu cerbi... Ca să-ţi cânt, Tinereţe de-agată cu creştetu-n fiece stea, s-ar cuveni lumea toată de sângele amiezii beată cu nemărginirile-n ea, dar mai ales, s-ar cădea, ah, Tinereţe-nsetată, ca să te cânt s-ar cădea inima mea de-altădată, inima mea, inima mea ...