Cu trup domnesc, cu gât subţire, cocon defunct de voievod, zaci putrezind în adormire cu alte boarfe vechi, în pod. Păianjenii-ți țesură-n ațe pe piept, un destrămat arcuş, de parcă-n raclă ții şi-n braţe un crin pus tainic în culcuş. Şi dacă azi din coarde moarte nu mai suspini şi nu mai plângi, intrând în pod prin bârne sparte îți pune luna strune lungi. Şi parcă, noaptea, printre boarfe, în podul unde putrezeşti, începe freamăt lin de harfe şi de lăute îngereşti.