Oblon la geam, zăvor la uşă. Dar prin zăvor şi prin oblon, în timpul nopţii fără zvon pătrunde-un vultur de cenuşă. Prin somn, nu-l auzim cum vine, nici cum se surpă din tavan cu plisc, deasupră-ne, duşman, cu gheara care de venin e. Dar dimineaţa, din culcuşuri, - ca de pe-un pisc de munte-abrupt - ne pogorâm cu hoitul supt, cu coasta numai rumeguşuri ... Şi iar, la ceasul nopţii-afunde, lăsăm oblon, proptim zăvor, şi, totuşi, blestematul zbor prin uşi şi prin pereţi pătrunde. Că-n somn, tu, vultur hâd, vii iară şi, toată noaptea, peste noi rotirea neagră ţi-o desfoi ca o cunună funerară. Ca o cunună ce se lasă pe ochii noştri mult prea grei de taina grea pe care-o bei din carnea noastră ticăloasă ...