Cunosti pe calatorul strain ce rataceste Lasat de-ai sai pieirii, pe cai necunoscute?... Paragini fara tarmuri se-ntind pustii si mute, Si-adâncurile zarii se tot îndeparteaza, Plutind ca niste ape în arsita de-amiaza. El s-a raznit din ceata, si-a alergat spre ele Ca sa-si potoale setea ce-i mistuia plamânii. Zadarnic staruira în preajma lui batrânii: N-a vrut sa tina seama de vorba-le-nteleapta Ca nu-i decât parere, si moarte-n zari l-asteapta... Târziu îsi vede-acuma nebuna ratacire: Puterea nu-l mai iarta s-ajunga pe tovarasi Si n-o sa mai se-ntoarca pe veci de veci în tara-si: Vazduhurile-albastru surâd nepasatoare, Jucând voios deasupra drumetului ce moare... Cunosti pe calatorul strain ce rataceste!... Dorind sa cucereasca mirajul tau, Apollo, Câti visatori nu fura ademeniti departe De blestemata apa a mortilor, si-acolo Ca el cazura prada iluziei desarte!...