Când seara-n ceasuri de singuratate Îmi sprijin fruntea visator pe mâna, Povesti strabune, cântece uitate, Cu glasuri de tilinci îndepartate, Îmi amagesc iar gândul si ma-ngâna, Si-atunci te vad plutind surâzatoare Din negura de vremi basmuitoare... Esti tu, izvor de noua poezie, Prilej de gânduri vechi, urzite iara, O, dragalasa muza populara! În ochii tai e cer senin de vara, Si fermecata mea copilarie Mi-o readuci, de tine-ademenita... Fii dar la vatra mea binevenita! Ca-n alte vremi si-acum fa sa coboare Asupra-mi iarasi linistea dorita, Sa uit de tot, uitat de-orice ispita, Sa-mi para lumea pajiste-nflorita, Si orice zi sa-mi fie sarbatoare, Sa pot trai, strain de glasul urii, Ca un copil cuminte al naturii...