Citesc... De sub pleoapa nu o data Îmi scapara în jos, pe-obrazul meu, O lacrima... si te citesc mereu Si parca te-as citi întâia data! Ce orizonturi noua-mi luminezi Cu raza geniala-a mintei tale! O lume ideala tu-mi creezi Si peste toate-arunci un giulgi de jale Ce fâlfâie întunecat în aer... Si strunele pe care ning petale Suspina-amar, ca-n vis, abia atinse De degetele-ti palide si reci, De degetele-ti reci si-atât de pale... scotând sub mâna ta maiastra un vaier... Si fruntea ta cu lauri o-ncununi, Cu crini, cu nuferi, feregi din genuni, Cu trandafiri ce din gradini i-aduni... Plutind spre culmi cu aripele-ntinse, Învaluit în nouri, tu petreci În sfânta-apoteoza-a mortii reci... O, numele tau sfânt poti sa ti-l treci În cartea nemurirei necuprinse... Cât va mai izvodi glas omenesc, Un viers in dulcea limba-armonioasa Din cea mai scunda si-umilita casa A preamaritului grai românesc!